Multi traim cu impresia ca in momentul in care ne-am apropia de ceea ce se numeste stiinta, am ajunge mai mult sau mai putin ca fata din stanga... Insa eu unul am incercat asta, si din fericire parul nu mi s-a ridicat in 70 de directii, ci mintea si chiar sufletul meu s-a imbogatit peste masura, datorita cunoasterii pe care-am dobandit-o , cat si a perspectivei mult mai incapatoare prin intermediul careia privesc acum in jurul meu.
Complexele sunt niste blestematii. Da, am spus-o, si-o voi spune in continuare. Oricat de inteligenti am fi, oricat de impliniti din toate punctele de vedere, complexele reprezinta un pericol permanent pentru ca, believe it or not, sunt propriile noastre creatii. Minunate lucraturi ale imaginatiei, migalos finisate de frici si frustrari, se deschid precum trandafiri de gheata presarati cu picaturi de reprimare, si emana un puternic odor de nefericire. Par atat de reale, atat de palpabile, incat la un moment dat tindem sa simtim chiar intepatura spinilor otraviti... care nu exista.
Cat de incomoda e lupta cu inamici invizibili precum noi insine... Atat de inspaimantatoare incat solutia cea mai la indemana o reprezinta intotdeauna fuga, ignoranta... insa asta pana cand curajul se acumuleaza, pana cand punctul fara intoarcere a fost atins... de-acolo, drumul e usor, pentru ca in momentul in care ne confruntam cu cele mai mari temeri iluzorii, acestea dispar in locul in care s-au nascut: neantul...
Stiinta e maleabila, poate fi atinsa, stransa in brate, ba chiar e foarte vorbareata, ca si inteleapta. Orice individ indeajuns de interesat o poate cunoaste, si se poate hrani cu intelepciunea sa. Vorbeam in post-urile trecute de teoria relativitatii , sau fractali. Bineinteles ca aspectul tehnic din spatele acestora este foarte greoi de inteles de catre cineva care nu are studii de specialitate in domeniul respectiv. Insa asta nu inseamna ca trebuie sa ne dam batuti. Raman aspectele conceptuale, insasi esenta acelor formule incomprehensibile, rezultatele practice si implicatiile metafizice care se nasc armonios, si asteapta sa fie cristalizate in spectre informationale foarte utile. Din punct de vedere matematic, fractalii sunt inca o enigma. Insa natura ii foloseste inca de la inceput. Energia circula pe cai nebanuite, si eu cred ca se intersecteaza cu cele ale lui Dumnezeu...
Chiar am citit la un moment dat o carte foarte interesanta. "Dumnezeu si stiinta" se numea si era scrisa de un filosof francez, Jean Pierre Guiton, si doi experti in fizica cuantica rusi, fratii Bogdanov. Ei bine, cartea era scrisa sub forma de dialog intre filosof, care prezenta substratul ideatic, si fizicienii care creau un mulaj informational pe baza cunostintelor foarte vaste in materie de cuantica.
Discutia a pornit de la o banala cheie. Filozoful a intrebat de unde provine metalul din care s-a format cheia, si astfel a luat nastere o adevarata calatorie initiatica, ce m-a purtat pana la inceputul inceputului, marele Big Bang, momentul in care din NIMIC a luat nastere TOTUL, in planul material. Apoi s-a luat in calcul probabilitatea ca lucrurile sa fie evoluat in mod aleatoriu asa cum s-a intamplat, viata sa fi aparut pe pamant, iar protagonistii sa fi purtat discutia respectiva.... si-a iesit ceva de genul 10 la puterea minus 200 si ceva...adica atat practic cat si teoretic imposibil... semn ca lumea nu-i doar rezultatul unui proces haotic, ci-i o dinamica foarte complexa, armonioasa, ordonata si haotica in acelasi timp... Ceva in genul imaginii alaturate...
In concluzie , stiinta nu numai ca e abordabila chiar si de catre omul de rand, ci are enorm de mult de oferit oricui are curajul si fascinatia de a o aborda. Totul e sa avem curajul sa trecem peste complexul de inferioritate creat de vastitatea si aura impunatoare ce inconjoara termenul de Science....
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu